Vrei să apari într-un volum colectiv dedicat poetului Ovidiu? Textele sunt așteptate până la 30 aprilie

Iarna la Constanța. FOTO Ovidiu Oprea

Cei 2000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso / Ovidiu sunt un bun prilej pentru publicarea unui volum dedicat acestuia.

Volumul respectiv, “Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis”, va conține texte reprezentative inedite despre Ovidiu, în diferite formate și stilistici (texte literare, studii culturale, studii critice, analize de text, eseuri etc), semnate de specialiști/exegeți ai operei Poetului și de oameni de cultură omologați/validați în comunitatea culturală tomitană și/sau în plan național. Prefața va fi semnată de către o personalitate a vieții culturale românești.

Acest volum poate fi văzut deopotrivă ca un semn de omagiu al comunității culturale tomitane / naționale față de Poetul Ovidiu și ca o contribuție analitică la opera acestuia scrisă la Pontus Euxin (volum de exegeză).

Coordonatorul volumului, dr. Dorin POPESCU, lansează, cu această ocazie, un apel la contribuții pentru oamenii de cultură din Constanța (specialiști în opera lui Ovidiu, scriitori, istorici, arheologi, critici literari, oameni de cultură etc).

Textele, redactate/procesate în Word, font Times New Roman (12 pt, spaţierea dintre rânduri 1, numărul de cuvinte recomandat 5000 – 7000), ar urma a fi trimise pe adresa de e-mail ovidiutomis2000@yahoo.com, până la 30 aprilie 2017. Textele vor fi selectate de Dorin POPESCU, în calitate de coordonator al volumului (în anexe veți găsi o scurtă biografie a acestuia, precum și sumare referințe critice).

Totodată, autorii vor transmite, până la aceeași dată, 30 aprilie a.c,, o scurtă biografie, de 15-20 rânduri, însoțită de o fotografie (biografiile autorilor vor fi publicate la finalul cărții).

Costurile publicării volumului va fi asigurate integral de către coordonatorul acestuia.

Adauga valoare acestui articol "Vrei să apari într-un volum colectiv dedicat poetului Ovidiu? Textele sunt așteptate până la 30 aprilie"

Leave a Reply