VIDEO Suspecții într-un dosar amplu legat de fapte de cămătărie au fost duși în cătușe la Tribunalul Constanța

Suspecții din dosarul de cămătărie au fost duși la instanța de judecată

În cursul zilei de 15 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, împreună cu cei ai Poliției municipiului Constanța și cei ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 22 de percheziții domiciliare pe raza județelor Constanța, Călărași și municipiul București. 

În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe dispozitive folosite pentru influențarea rezultatelor jocurilor de noroc, înscrisuri, două autoturisme de lux, precum și 15.000 de euro, iar 6 persoane au fost reținute.

Potrivit anchetatorilor, au fost vizate mai multe persoane suspectate de constituire a unui grup infracțional organizat, precum și de comiterea unor fapte de înșelăciune, șantaj, camătă, influențarea declarațiilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată. În acțiune au fost angrenați și polițiștii Direcției Investigații Criminale, Brigăzii Operațiuni Speciale -Constanța, polițiști specializați în arme, explozivi şi substanţe periculoase și cei ai Brigăzii Operațiuni Speciale-București, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Constanța, IPJ Tulcea și IPJ Călărași.

Ca urmare a administrării probatoriului, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 57 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, și au fost duși au fost duși la Tribunalul Constanța cu propunere de arestare preventivă.

 

Adauga valoare acestui articol "VIDEO Suspecții într-un dosar amplu legat de fapte de cămătărie au fost duși în cătușe la Tribunalul Constanța"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News