Complexul Muzeal de Științe ale Naturii suspendă reprezentațiile la delfinariu, azi și mâine (27 și 28 iulie). Următorul spectacol va avea loc vineri, 29 iulie, de la ora 15.00.
Tot atunci va avea loc și inaugurarea oficială a noului bazin, o investiție a Consiliului Județean Constanța.
Măsura suspendării este necesară pentru a implementa o serie de norme organizatorice, au declarat reprezentanții CMSN.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Lucrările de asfaltare a carosabilului vor fi reluate mâine pe bulevardul 1 Decembrie 1918, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Theodor Burada. Se va asfalta intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu bulevardul Ferdinand […]
Forțele Navale Române, alături de celelalte structuri din Ministerul Apărării Naționale, desfășoară în această perioadă, până vineri, 29 septembrie 2023, activități de recrutare a tinerilor, pentru posturile de soldați și gradați profesioniști, în limita locurilor […]
O avarie la o conductă de alimentare cu apă din Costinești a lăsat fără apă potabilă abonații RAJA din zona Epavă. Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de […]
Be the first to comment