Șefa Poliției Constanța, detalii despre ancheta în cazul morții lui DJ Lalla

Mădălina Vlangăr, noul șef al IPJ Constanța

Șefa Poliției Județene Constanța, Mădălina Vlangăr, a oferit astăzi, într-o întâlnire cu jurnaliștii mai multe detalii despre ancheta în cazul morții lui DJ Lalla.

Vlangăr a povestit că la data de 28 septembrie, ora 10.11, a fost primit un apel 112, prin care Poliția stațiunii Mamaia a fost sesizată de o turistă cu privire la faptul că pe plajă, în dreptul restaurantului Diplomatic se află cadavrul unei tineri, adus la mal de apă.

“Echipa operativă s-a deplasat la fața locului, într-un timp de reacție mai mic de cinci minute, fișa de eveniment arată două minute, unde au constatat absența semnelor vitale și totodată și a urmelor de violență. Personalul ambulanței a constatat decesul femeii. Echipa a efectuat cercetarea la fața locului, iar cadavrul a fost preluat la morga Cimitirului Constanța pentru efectuarea necropsiei. S-a început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, sub conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Au fost ridicate ulterior imagini video, au fost audiați martori, iar în certificatul de constatare a decesului a fost menționată drept cauză asfixia mecanică prin înec, fără urme de violență. Au fost prelevate probe toxicologice și histopatologice. La acest moment nu avem raportul cu rezultatul analizelor, iar din toate datele pe care le avem la acest moment, luăm în calcul fie un act suicidal, fie un accident. Când spun accident, spun auto-provocat, fără intervenția altei persoane.

Aș fi vrut să menționez că de trei zile, inclusiv în ziua producerii evenimentului, salvamarii aveau arborat steagul roșu din cauza valurilor puternice”, a declarat Mădălina Vlangăr.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*