Polițiștii au intervenit astăzi, 25 aprilie, după ce un bărbat s-a rănit cu o macetă, iar apoi acesta a fost transportat la secția de psihiatrie de la Palazu Mare.
Potrivit IPJ Constanța, astăzi, în jurul orei 16.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Mureșului din municipiul Constanța se află o persoană cu un obiect tăietor în mână.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 29 de ani, care ar fi cunoscut cu probleme psihice și care și-ar fi provocat răni la antebraț cu o macetă, iar ulterior ar fi rămas în spațiul public cu obiectul în mână, astfel reprezentând un potențial pericol, atât pentru sine, cât și pentru cetățeni.
Mobilizarea a fost imediată. Echipele din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ale Poliției municipiului Constanța au acționat cu un echilibru fin între fermitate și empatie, încercând să-l determine pe cel în cauză să renunțe la macetă.
Datorită profesionalismului și răbdării colegilor noștri, situația a fost gestionată cu succes. Bărbatul a fost preluat în siguranță de echipajele medicale și transportat la spitalul Palazu Mare, unde primește acum îngrijirea de care are nevoie” – IPJ Constanța.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii situației de fapt.

Be the first to comment