Peste 100 de amenzi aplicate de polițiști în a doua zi de carantină la Constanța

Misiuni executate de forțele de ordine în a doua zi de carantină la Constanța. FOTO IPJ Constanța

Aproximativ 10 la sută dintre persoanele verificate de polițiști în a doua zi de carantină la Constanța au fost amendate pentru încălcarea regulilor dispuse pentru limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus.

Potrivit IPJ Constanța, în contextul instituirii măsurii carantinei zonale în municipiul Constanța, timp de două săptămâni, polițiștii și jandarmii constănțeni sunt mobilizați în misiuni de verificare a măsurilor dispuse. Astfel, forțele de ordine acționează în sistem integrat, prin reorientarea dispozitivelor fixe în dispozitive mobile, dinamice, flexibile, menite să supravegheze în mod activ o suprafață cât mai mare, într-un interval de timp determinat.

„Scopul desfășurării acestor acțiuni este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus și, cu sprijinul cetățenilor, sperăm ca la sfârșitul perioadei de două săptămâni acesta să fie îndeplinit”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au verificat 1.067 de persoane și 860 de autovehicule. Totodată, au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 36.500 de lei.

„Reamintim că pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu / adeverința eliberată de angajator”, au mai transmis sursele citate.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*