Ofițer de la Garda de Coastă, trimis în judecată de DNA după ce ar fi transmis unor jurnaliști informații ce nu erau destinate publicității

Ofițer de la Garda de Coastă, trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA Constanța au trimis în judecată un ofițer de poliție de la Garda de Coastă pentru folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.

Astfel, potrivit unui comunicat al DNA, Petrică Bacaim, ofițer de poliție judiciară la Garda de Coastă, este acuzat de comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În rechizitoriul întocmit, procurorii precizează că la data de 22 februarie 2023, Petrică Bacaim, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi transmis unor jurnaliști de la o publicație locală informații nedestinate publicității, referitoare la:

  • prinderea în flagrant a unui presupus contrabandist de țigarete, autoturismul folosit de acesta, cantitatea și marca țigaretelor;
  • efectuarea unei percheziții domiciliare, adresa la care se efectua acea activitate;
  • unitatea de parchet care efectua urmărirea penală și identitatea procurorului de caz.

În același context, el ar fi permis unui fotoreporter accesul în câmpul infracțional pentru a efectua fotografii și înregistrări video și pentru a transmite informații legate de activitățile desfășurate de organele de poliție.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*