În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile, joi – 12 iunie 2025.
Astfel, în intervalul orar 10.00 – 16.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Tomis Nord.
„Echipele vor interveni la nivelul unui cămin tehnic pentru executarea reparațiilor la nivelul vanei de pe conducta principală cu diametrul de 500 mm.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că se va face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp” – RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice, și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de cadastru general în comuna Săcele din […]
Be the first to comment