Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropiere de Cernavodă

Mașină de Poliție

Un pieton a fost accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropiere de Cernavodă.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 1 aprilie, în jurul orei 01.10, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă,  s-a produs un accident rutier.

“Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat,  de 51 de ani, ar fi condus un ansamblu rutier format din autotractor și semiremorcă și ar fi lovit un pieton, respectiv un bărbat, de 33 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea autostrăzii.

În urma accidentului rutier, pietonul a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative” – IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*