Jandarmii au depistat un bărbat care trăgea cu arcul pe o stradă din Cernavodă

„Jucăriile“ bărbatului au fost confiscate de oamenii legii. FOTO IJJ Constanța

În cursul zilei de 11 martie, în jurul orei 10.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa-Detaşamentul 8 Cernavodă a depistat în zona străzii Independenţei din Cernavodă, un bărbat care trăgea cu arcul într-o ţintă confecţionată artizanal, folosind săgeţi cu vârf metalic.

Fiind întrebat cu privire la activitatea desfăşurată, acesta le-a spus oamenilor legii că a căutat un loc viran, pentru a efectua “activităţi recreative de tir cu arcul”.
Jandarmii i-au explicat “arcaşului” că armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului şi tirului sportiv pot fi folosite numai în spaţii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau în spaţii special amenajate/semnalizate, fiind interzisă folosirea în locuri publice.

Făptuitorul, în vârstă de 31 ani, din Cernavodă a fost condus la sediul Poliţiei Cernavodă în vederea continuării cercetărilor, arcul şi accesoriile fiind ridicate în vederea confiscării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. ART. 65
    Folosirea armelor utilitare şi de agrement
    .
    .
    .
    .
    (4) Armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului şi tirului sportiv pot fi folosite în spaţii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau în spaţii special amenajate sau semnalizate, în astfel de condiţii încât să nu pună în pericol integritatea corporală sau viaţa persoanelor.
    (5) Sunt interzise portul şi folosirea armelor sau dispozitivelor neletale prevăzute la alin. (4) în locuri publice.
    .
    .
    .
    .
    Observam ca avem de-a face cu 2 alineate de lege care se bat cap in cap.
    Explicatia fiecaruia:
    Alin. 4: poti trage cu arcul in spatii delimitate neaccesibile publicului(deci private) sau in spatii special amenajate sau semnalizate a.i. sa nu pui in pericol pe altii(deci in locuri publice, dar legea nu ne spune cum sa facem semnalizarea sau amenajarea speciala, aceste activitati ramanand la latitudinea noastra)

    Alin. 5: nu poti trage cu arcul in locuri publice.(adica nu poti trage in conditiile alineatului 4)

    Din definitia Codului Penal, fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:

    a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană;(de exemplu pe camp, la margine de oras, pe munte, intr-o poiana etc.)

    b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;(aceleasi exemple ca mai sus)

    c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;

    d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.

    Dupa ce am dat citire si definitiei Codului Penal, in lumina tuturor celor mentionate mai sus observam faptul evident ca locu public este, practic si juridic, orice spatiu care nu este privat, deci cu alte cuvinte oriunde ne deplasam este loc public.
    In aceasta situatie opinez ca modul corect de interpretare a legii este in scopul aplicarii ei, iar coroborand cu principiul conform caruia legea se aplica tuturor, intreaga societate trebuind sa beneficieze de pe urma aplicarii ei, alineatul 5 nu-si are aplicare intrucat vine in contradictie cu prevederile alineatului 4. Daca alineatul 4 confera dreptul de a trage cu arcul in locuri publice, in limitele de siguranta prevazute, alineatul 5 nu poate interzice exercitarea acestui drept in virtutea faptului ca un drept oferit de o lege nu poate fi interzis de aceeasi lege.

Leave a Reply to Alin Robert Cancel reply

Your email address will not be published.


*