Aproximativ 12.500 de tone de deșeuri de aluminiu, aduse din Croația, descoperite în Portul Constanța
Autoritățile constănțene au descoperit în Potul Constanța o cantitate de aproximativ 12.500 de tone de deșeuri din aluminiu, ce fuseseră aduse din Croația.
Potrivit primelor informații, deșeurile ar fi fost aduse în portul Constanța de ceva vreme, dar abia de curând ar fi intrat în atenția autorităților, care au început să cerceteze cazul.
De asemenea, deșeurile au intrat și în atenția procurorilor Parchetului Curții de Apel Constanța, care efectuează cercetări în cazul unui dosar de „folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantități de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă”. Conform legii, infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Acțiunea autorităților constănțene este în desfășurare.
Aproximativ 12.500 de tone de deșeuri de aluminiu, aduse din Croația, descoperite în Portul Constanța
Aproximativ 12.500 de tone de deșeuri de aluminiu, aduse din Croația, descoperite în Portul Constanța
Aproximativ 12.500 de tone de deșeuri de aluminiu, aduse din Croația, descoperite în Portul Constanța
Aproximativ 12.500 de tone de deșeuri de aluminiu, aduse din Croația, descoperite în Portul Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La nivel european se desfășoară, în perioada 16 – 22 septembrie, operațiunea „Focus on the road”, înscrisă în Programul Operațiunilor Europene 2021 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL). Obiectivul principal al acțiunii este reprezentat […]
Nava-școală „Mircea” acostează sâmbătă, 30 iulie, la ora 11.00, în portul militar Constanța, după ce a executat un marș de instrucție cu o durată de 54 de zile. La bordul velierului, au efectuat stagiul de […]
Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Vama Veche au descoperit, într-un autocar sosit din Turcia, articole vestimentare în valoare de aproximativ 8.000 de lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Potrivit […]
Be the first to comment