Pompierii au intervenit pentru a-l scoate pe muncitor de sub pământul prăbușit peste el. FOTO ISU Dobrogea
Un muncitor care lucra la o firmă subcontractoare în zona Dorobanțu, a fost prins sub un mal de pământ. Pompierii au intervenit și au reușit să îl salveze înainte ca trupul să îi fie strivit.
Accidentul s-a produs în jurul orei 13.10, în zona localității Dorobanțu când, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un bărbat de 55 de ani care efectua săpături pentru rețeaua de canalizare, a fost prins sub un mal de pământ prăbușit.
Pentru salvarea acestuia au intervenit atât pompierii Detașamentului Medgidia a ISU Dobrogea, cât și cei de la Descarcerare și cei din punctul temporar de lucru Crucea, dar și o ambulanță terapie intensivă mobilă SMURD C și un echipaj B2 de la SAJ. Victima era prinsă sub pământ de la mijloc în jos. După aproape două ore, pompierii au reușit să scoată victima în viață, aceasta fiind preluată de un echipaj medical pentru a fi transportată la Spitalul Județean pentru Investigații suplimentare.
La fața locului au fost solicitați și inspectori din cadrul ITM Constanța, polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală deschizând și ei un dosar de cercetare penală.
Pompierii au intervenit pentru a-l scoate pe muncitor de sub pământul prăbușit peste el. FOTO SAJ Constanța
Pompierii au intervenit pentru a-l scoate pe muncitor de sub pământul prăbușit peste el. FOTO SAJ Constanța
Pompierii au intervenit pentru a-l scoate pe muncitor de sub pământul prăbușit peste el. FOTO ISU Dobrogea
Pompierii au intervenit pentru a-l scoate pe muncitor de sub pământul prăbușit peste el. FOTO ISU Dobrogea
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O acțiune comună a mai multor instituții a desființată o „tabără de nomazi“ ce se aciuaseră pe un teren viran, la marginea unui cartier. Aici, în corturi improvizate și într-o mizerie greu de descris trăiau […]
Aproximativ 100 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanţa şi agenţi ai firmelor de pază, vor asigura ordinea şi siguranța publică în Piaţa Ovidiu […]
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub coordonarea procurorului de caz Teodor Niță, specializat în combaterea infracționalității de mediu, efectuează, în […]
Be the first to comment