SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) a anunțat că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în noaptea de 8 spre 9 septembrie.
Reamintim că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat în data de 5 septembrie ora 15.00, în vederea efectuării unor lucrări de reparație la podul Mașinii de Încărcat/Descărcat combustibil (“MID”), lucrări care se pot realiză, în conformitate cu procedurile specifice, numai cu reactorul în stare oprită.
Oprirea controlată și realizarea lucrărilor s-au realizat în deplină siguranță, potrivit procedurilor aferente ale centralei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Peste 60.000 de fani din România și din străinătate au ajuns la malul Mării Negre în prima zi de Neversea. Porțile celui mai mare festival organizat pe o plajă din Europa au fost deschise joi, […]
Polițiștii locali din municipiul Constanța au aplicat în ultima săptămână aproape 1.600 de amenzi, în valoare de peste 400.000 de lei. Direcția Generală a Poliția Locală Constanța a transmis luni, că în perioada 12 – […]
Studenții Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” vor participa la festivitatea de deschidere a noului an universitar de învățământ, organizată luni, 1 octombrie, la ora 11.00, de Primăria Municipiului Constanța în Piața Ovidiu, împreună cu colegii […]
Be the first to comment