Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat, în perioada 10 – 14 aprilie, o acțiune pentru prevenirea accidentelor cauzate de conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.
Potrivit IPJ Constanța, astfel, au fost efectuate peste 1.000 de testări pentru alcool și au fost reținute, în vederea suspendării, 18 permise de conducere.
„În urma activităților desfășurate, au fost constatate 4 infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și două pentru conducere fără permis, în toate cauzele fiind întocmite dosare penale.
Totodată, au fost depistați 14 conducători auto sub influența alcoolului, cu valoare în aparatul etilotest mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în toate cauzele fiind întocmite procese verbale de contravenție” – IPJ Constanța.

Be the first to comment