Pompierii au reușit să stingă incendiul, dar bunurile din apartament au fost distruse de foc și fum. FOTO ISU Dobrogea
Incendiul a fost anunțat în jurul orei 7.00 a dimineții de luni 19 martie, acesta manifestându-se într-un apartament din blocul E14 de pe strada Panait Cerna.
La fața locului au fost trimise două autospeciale cu spumă și apă din cadrul Detașamentului Cernavodă a ISU Dobrogea. La ajungerea pompierilor, proprietara apartamentului reușise să iasă din casă, iar alte șapte persoane se autoevacuaseră, incendiul manifestându-se într-un dormitor. Salvatorii au mai evacuat zece persoane din bloc și au reușit să stingă în scurt timp focul. Flăcările au distrus toată mobila și bunurile din camera respectivă, dar întreg apartamentul a fost afectat de fum.
Pompierii au stabilit ca și cauză probabilă a producerii incendiului, un scurt circuit electric de la un fier de călcat uitat în priză.
Pompierii au reușit să stingă incendiul, dar bunurile din apartament au fost distruse de foc și fum. FOTO ISU Dobrogea
Pompierii au reușit să stingă incendiul, dar bunurile din apartament au fost distruse de foc și fum. FOTO ISU Dobrogea
Pompierii au reușit să stingă incendiul, dar bunurile din apartament au fost distruse de foc și fum. FOTO ISU Dobrogea
Pompierii au reușit să stingă incendiul, dar bunurile din apartament au fost distruse de foc și fum. FOTO ISU Dobrogea
Pompierii au reușit să stingă incendiul, dar bunurile din apartament au fost distruse de foc și fum. FOTO ISU Dobrogea
Pompierii au reușit să stingă incendiul, dar bunurile din apartament au fost distruse de foc și fum. FOTO ISU Dobrogea
Pompierii au reușit să stingă incendiul, dar bunurile din apartament au fost distruse de foc și fum. FOTO ISU Dobrogea
Pompierii au reușit să stingă incendiul, dar bunurile din apartament au fost distruse de foc și fum. FOTO ISU Dobrogea
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un constănțean care și-a însușit mai multe sume de bani prin intermediul unor firme pe care le deținea, a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, […]
În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat patru tineri, cu vârste între 16 și 31 de ani, bănuiți de comiterea faptei. […]
Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină, în cursul diminuații de vineri, 12 august, în localitatea Ovidiu, în ajutorul victimelor unui accident rutier, urmat de incendiu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al […]
Be the first to comment