Un șofer băut a reușit să se răstoarne cu autoutilitara ce o conducea
În după amiaza zilei de vineri 3 noiembrie, șoferul unei autoutilitare ce circula între localitățile Nicolae Bălcescu și Dorobanțu a reușit să se răstoarne, rănindu-se grav. La fața locului a fost trimis inițial un echipaj medical cu o autospecială, iar ulterior la fața locului a fost trimis elicopterul SMURD. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Constanța cu traumatism cranio cerebral, în stare de conștiență.
Lucrătorii Serviciului Rutier au deschis un dosar de cercetare penală, iar în urma primelor cercetări la fața locului s-a stabilit că șoferul, un bărbat de 42 de ani, a condus autoutilitara, pe DN 2A, dinspre Hârșova către Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. La un moment dat, conducătorul auto a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod, ulterior răsturnându-se în afara părții carosabile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un grav accident rutier s-a înregistrat luni seară pe drumul ce leagă Stațiunea Mamaia de Năvodari, în zona Scoica Land. Un autoturism scăpat de sub control a lovit un stâlp, iar acesta a căzut apoi […]
Un nou accident grav a fost înregistrat în cursul zilei de duminică, 15 iulie, de data aceasta la ieșire din localitatea Ovidiu. Din primele informații se pare că este vorba de un autoturism care a […]
Pentru prevenirea situațiilor de urgență, consolidarea climatului de securitate a cetățenilor care au tranzitat stațiunile litoralului românesc și optimizarea misiunilor de răspuns, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a […]
Be the first to comment