Zeci de persoane au fost evacuate vineri, 27 mai, din City Park Mall, după ce o alarmă de incendiu s-a declanșat într-unul dintre magazine.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul Detașamentului Fripis, cu trei autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.
Până la sosirea forțelor de intervenție, câteva zeci de persoane au fost evacuate din interiorul mall-ului, dar s-a dovedit că alarma de incendiu a fost una falsă.
„Alarma a fost declanșată, din greșeală, de către un angajat al unui magazin din interior. Au fost evacuate aproximativ 30 de persoane până la sosirea echipajelor noastre”, au precizat reprezentanții ISU Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat, în data de 28 iulie, în zona Cartier Henri Coandă un tânăr în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul în municipiul Tulcea, având […]
CNAIR a anunțat că în perioada 20.10.2023 – 29.10.2023 se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Constanța Poarta 7 – A4 – Murfatlar – DN3 – Medgidia – DN22C – Intersecție DN22C cu DJ224 – Intersecție […]
Polițiștii constănțeni au deschis dosar penal în urma incidentului de la liceul Gheorghe Duca după ce a fost pulverizat spray cu piper în incinta unității de învățământ. 21 de persoane au fost transportate la spital. […]
Be the first to comment