VIDEO Un șofer beat care a circulat pe contrasens și a provocat un accident rutier, lăsat în libertate de către polițiștii constănțeni

Ceea ce a mai rămas din mașina șoferului vinovat. FOTO SAJ Constanța

Un individ aflat sub influența băuturilor alcoolice și care a condus haotic prin oraș, a provocat un grav accident rutier. Martorii din trafic au surprins video momentul de dinainte de impact, dar și clipele de după accident, cu șoferul incoerent.

Accidentul s-a înregistrat în data de 24 februarie, în jurul orei 00:45, pe bulevardul Tomis. Cu puțin timp înainte, o cameră video montată pe bordul unei mașini l-a înregistrat în timp ce a efectuat o depășire pe contrasens. La câteva secunde după acest moment, se poate auzi discuția celor din mașină legată de impact.

La locul producerii accidentului, martorii l-au filmat pe șoferul cu pricina în timp ce nu era coerent în discuție, dar și pe cel de-al doilea șofer implicat în accident, rănit.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un bărbat de 26 ani, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus un autoturism pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, dinspre bulevardul Aurel Vlaicu către strada Soveja. După intersecţia cu strada Tulcea, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism, care era condus regulamentar din sens opus de un barbat de 30 ani.

A rezultat vătămarea corporală a celui de-al doilea conducător auto, care a suferit o fractură de membru inferior.

Polițiștii au decis cercetarea în stare de libertate a șoferului vinovat pe motiv că „alcoolemia în aerul expirat nu probează starea de pericol impusă ca și condiție de reținere“.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. „alcoolemia în aerul expirat nu probează starea de pericol impusă ca și condiție de reținere“
    Cum este posibil sa fie lăsat liber?
    Ce legi de căcat dați ca apoi sa nu le urmați. Sunteți demni de tot disprețul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*