VIDEO Un alt bărbat a murit înecat sâmbătă, 25 iulie, de data aceasta pe plaja de la Costinești

Elicopterul SMURD a intervenit la pacientul inecat. FOTO Arhiva CTnews.ro

Un bărbat în vârstă de aproximativ 32 de ani a murit, sâmbătă, înecat în mare pe plaja de la Costinești, fiind al doilea deces prin înec înregistrat în cursul zilei pe litoralul românesc. Un incident similar s-a petrecut, în cursul dimineții, pe plaja de la Corbu.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al județului Constanța, pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă după-amiază, pe plaja din Costinești, după ce un bărbat în vârstă de aproximativ 32 de ani,din județul Ilfov, fusese scos inconştient din mare de către salvamari.

La faţa locului au intervenit elicopterul SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și un echipaj SMURD, dar, din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, tânărul a fost declarat  decedat.

Conform ISU „Dobrogea”, de la începutul anului, 11 persoane, 10 adulți și un copil, și-au pierdut viața în apele mării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*