VIDEO Tânărul care a lovit mai multe autoturisme în timp ce încerca să fugă de polițiștii constănțeni a fost reținut

Tânărul care a lovit mai multe autoturisme în timp ce încerca să fugă de polițiștii constănțeni, a fost reținut

Tânărul de 22 de ani, din Constanța, care, încercând să fugă joi, 13 octombrie, de un filtru al polițiștilor constănțeni a lovit patru autoturisme, a fost reținut și urmează să fie prezentat în instanță cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii au stabilit că în momentul producerii incidentului, tânărul se afla sub influența drogurilor.

„Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere cu permisul suspendat și conducere sub influența substanțelor psihoactive, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 l-au reținut pe bărbatul de 22 de ani, bănuit de comiterea faptelor”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Acesta a fost introdus în cursul serii trecute în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca vineri, 14 octombrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.

Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 2 Constanța au efectuat joi, 13 octombrie, în jurul orei 09.50, semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe bulevardul Mamaia. Întrucât șoferul nu s-a conformat, polițiștii au pornit semnalele acustice și luminoase, plecând în urmărirea acestuia. La un moment dat, bărbatul a virat la dreapta pe strada Ion Rațiu, iar la intersecția cu strada Unirii, a intrat în coliziune cu patru autoturisme, dintre care două parcate și două aflate în trafic.

Conducătorul auto a fost imobilizat și condus la sediul Secției 2 unde s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 22 de ani, din municipiul Constanța, iar în urma verificărilor a reieșit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs. În plus, în urma testării cu aparatul drug-test a reieșit o valoare pozitivă pentru cannabis, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*