VIDEO Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul incendiului de la Palatul Arhiepiscopal

Palatul Arhiepiscopal din Constanța, cuprins de flăcări

Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, în cazul incendiului de la Palatul Arhiepiscopal.

Potrivit IPJ Constanța, în cursul serii trecute, în jurul orei 21.50, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un incendiu are loc în clădirea Arhiepiscopiei Constanța.

„La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Constanța, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, pentru asigurarea unui perimetru de siguranță în vederea unei intervenții eficiente și rapide a pompierilor, dar și pentru restricționarea traficului rutier, acolo unde situația a impus-o”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă. Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Un incendiu puternic a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 15 octombrie, în jurul orei 22.00, la mansarda din lemn a Palatului Episcopal din Constanța. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, pentru stingerea focului s-au deplasat șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere cu apă și spumă de la un operator privat, trei autocisterne de la Primărie, o descarcerare, cinci autoscări, două echipaje SMURD, cu un total de peste 70 de pompieri. De asemenea, în sprijinul acestora la fața locului a ajuns și o autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, dar și câte două autospeciale din județele Tulcea și Ialomița.

Incendiul a fost localizat după aproximativ două ore de intervenție a pompierilor, suprafața afectată fiind estimată la 800 de metri pătrați. Din cercetările efectuate la locul intervenției, pompierii au stabilit drept cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor o lumânare lăsată nesupravegheata.

Nu s-au semnalat victime.

„Personalul catedralei ajunge până la 30 de monahi. În acel moment înăuntru erau 15 sau 16. Mai întâi au încercat ei să izoleze focul, dar pentru că la mansardă curenții de aer erau foarte puternici s-au autoevacuat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, care a mai precizat că la mansardă nu erau documente oficiale, ci numai obiecte personale, materiale textile și mobilă.

În momentul izbucnirii incendiului, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, se afla în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde oficia Acatistul Învierii Domnului.

„Nu s-a pus problema evacuării catedralei. În fiecare sâmbătă seara avem slujbă în catedrală şi Înalt Prea Sfințitul era acolo. Împreună cu pompierii am discutat posibilitatea evacuării, iar dânșii ne-au spus că, dacă se va pune problema, ne vor comunica şi vom evacua. Nu s-a pus problema”, a mai declarat Eugen Tănăsescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*