VIDEO Acoperișul unei vile din Eforie, cuprins de flăcări pe o suprafață de peste 200 de metri pătrați

Acoperișul unei vile din Eforie Sud, cuprins de flăcări. FOTO ISU „Dobrogea”

Acoperișul unei case din Eforie a fost cuprins de flăcări joi, 20 mai, pe o suprafață de peste 200 de metri pătrați, pentru stingerea focului intervenind 31 de pompieri.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, pompierii militari au fost solicitați să intervină joi, 20 mai, în jurul orei 16.30, pe strada  Mihai Viteazu din Eforie Sud, pentru a stinge un incendiu ce izbucnise la acoperișul unei case cu trei etaje. La fața locului au intervenit 31 de pompieri, cu șase autospeciale cu apă și spumă, o autoscară, un echipaj de prim ajutor și un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

„Sosiți la fața locului, pompierii au constat faptul că incendiul se manifesta la acoperiș, la etajul al treilea, cu flacără deschisă. După aproximativ două ore de luptă cu flăcările, ei au reușit să lichideze incendiul, fiind afectat acoperișul pe aproximativ 250 de metri pătrați și, parțial, etajul al treilea al clădirii”, au precizat reprezentanții ISU „Dobrogea”.

Cauza probabilă a incendiului a rămas în curs de cercetare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*