Vești bune pentru armată – programul „Corvetă multifuncțională” și achiziţia sistemelor HIMARS a fost aprobat de Guvern

Guvernul a adoptat mai multe măsuri de înzestrare a armatei. FOTO Cătălin Schipor

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, 15 februarie, hotărârea privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională” pentru dotarea Armatei. De asemenea a fost aprobat proiectul de lege pentru realizarea „Capabilităţii de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” – HIMARS.

Actul normativ stabilește condițiile și procedurile de parcurs în vederea atribuirii unui acord-cadru şi a contractelor subsecvente aferente/contract multianual de furnizare a patru corvete, construite şi dotate la un şantier naval din România, precum şi a suportului logistic inițial. Prin participarea operatorilor economici din state membre ale NATO şi UE, care au în portofoliu nave similare livrate în ultimii 15 ani, sunt avute în vedere asigurarea interoperabilităţii cu alte capabilităţi militare similare ale statelor membre UE şi NATO, participarea statului român la dezvoltarea şi susţinerea bazei industriale şi tehnologice europene de apărare, fondată pe capacităţi, competență şi competitivitate, scurtarea lanţului de aprovizionare, protecţia informaţiilor sensibile.

Este al doilea program de înzestrare al armatei care impune integrarea producției și transfer de înaltă tehnologie în România, implicarea industriei naţionale de apărare și crearea de locuri de muncă, după lansarea, la 12 ianuarie 2018, a programului de achiziție a 227 de transportoare blindate pentru trupe 8×8 PIRANHA V, derulat împreună cu General Dynamics, și care prevede producția în țară, prin firma GDELS a Companiei Naţionale ROMARM S.A.- Filiala Uzina Mecanică Bucureşti S.A., a 197 de transportoare.

Unul dintre criteriile de calificare impuse agenților economici, cuprins în anexa la actul normativ, este angajamentul privind efectuarea operaţiunilor compensatorii aferente contractelor subsecvente acordului-cadru/contractului multianual în cauză, prioritar, în următoarele domenii: transfer de tehnologie pentru construcţia, dotarea şi mentenanţa corvetelor, modernizarea fregatelor T22R din compunerea forţelor navale române, dezvoltarea unui centru de instruire la nivelul forţelor navale române şi întreprinderea tuturor eforturilor pentru semnarea acordului de compensare în cel mai scurt termen posibil de la momentul semnării contractului multianual/contractelor subsecvente.

Având în considerare situaţia regională de securitate din zona Mării Negre şi misiunile specifice ale forţelor navale române, pentru Armata României este esenţial ca prima corvetă să fie construită şi dotată în maxim trei ani de la semnarea primului contract subsecvent acordului-cadru/contractului multianual, urmând ca, în funcţie de alocările bugetare, programul să fie definitivat în maxim șapte ani.

Interesul esenţial de securitate pentru statul român îl constituie consolidarea sau dezvoltarea pe teritoriul naţional, prin intermediul operatorului economic declarat câştigător, a unei capabilităţi industriale navale în domeniul militar care, ulterior, va executa lucrările de mentenanţă a corvetelor pe durata de viaţă a acestora, dar şi pentru restul navelor din cadrul Forţelor Navale Române.

Prin documentul adoptat de Guvern a fost introdusă în cadrul operaţiunilor compensatorii aferente programului de achiziție a corvetelor multifuncționale obligativitatea modernizării fregatelor tip T22 R, aflate în dotarea Forțelor Navale Române, în scopul realizării compatibilităţii echipamentelor de comunicaţii, senzori şi armament între cele două categorii de nave militare.

În document se prevede atribuirea de către Guvernul României, Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru achiziţionarea a 3 sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare

Înzestrarea cu sistemele HIMARS reprezintă al doilea program de tip „acord guvern la guvern” între România și SUA, după demararea achiziției sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) – PATRIOT, în noiembrie 2017.

Pentru România, realizarea capabilităţii de sprijin de foc indirect constituie interes esenţial de securitate şi contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, cât şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul NATO.

Având în vedere diversitatea situaţiilor în care Armata României trebuie să participe cu trupe, atât pe teritoriul naţional, cât mai ales în afara acestuia, se impune dotarea structurilor aparţinând Statului Major al Forţelor Terestre cu mijloace de sprijin performante, care să prezinte capabilităţi sporite, specifice atât războiului clasic, cât şi războiului neconvenţional. Sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare este capabil să asigure sprijinul de luptă, atât pe timpul participării forţelor la acţiuni militare cât şi în cadrul procesului de instruire.

Programul de înzestrare „Sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare” este prevăzut în Planul de Înzestrare al Armatei României 2017-2026, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 059/21.03.2017.

Sistemele de lansatoare multiple de rachete, parte importantă a sistemului de artilerie terestră, vor acţiona independent sau integrat cu celelalte sisteme pentru îndeplinirea misiunilor. Datorită caracterului de interoperabilitate, sistemele lansatoare multiple de rachete pot fi puse la dispoziţia NATO, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România  în cadrul Alianţei şi a iniţiativelor regionale.

Pentru dislocare rapidă dintr-o zonă în alta, sistemul asigură mobilitate sporită, atât pe şosea sau pe drumuri amenajate, cât şi pe teren accidentat. De asemenea, sistemul permite transportul aerian cu aeronavele proprii sau ale Alianţei Nord-Atlantice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*