Vesti bune în cazul comandantului de navă Adrian Florin Tanase, arestat la domiciliu în Italia

Droguri găsite la bordul navei. FOTO SLN Constanța

În urma demersurilor făcute de Sindicatul Liber al navigatorilor / ITF și impactului mediatic din țară dar și din zona Catania, la termenul din 10 decembrie, comandantul Adrian Florin Tănase a fost pentru prima dată ascultat și a putut descrie faptele de la începutul contractării sale și până la data arestării. Procurorul de caz nu a avut nimic de obiectat, iar doi dintre membri echipajului de origine ucraineană și-au retras acuzațiile făcute și care îl incriminau pe comandant.

În urma audierilor, autoritățile italiene decis retragerea ordinului de arest la domiciliu, emis cu aproape un an în urma împotriva sa. Totuși, comandantului Adrian Florin Tanase i se aplică încă restricția de a părăsi Italia până la pronunțarea definitivă în dosar, acesta având obligația să se prezinte periodic la secția de poliție arondată domiciliului acestuia. Următoarele termene sunt fixate pe 11 februarie și 20 martie când probabil se va termina definitiv calvarul acestuia.

„Noi am crezut în nevinovăția acestui om din clipa în care ne-a contactat și prin acțiunile și sfaturile primite de la SLN, situația în instanță a suferit o schimbare în bine pentru libertatea comandantului Tănase. Incriminarea navigatorilor este un fenomen larg răspândit în lume, cazurile declarate fiind destul de numeroase și dificil de rezolvat în momentul în care în spatele lor nu se afla organizații afiliate ITF“, a declarat Adrian Mihălcioiu, liderul SLN Constanța și reprezentant ITF în România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*