Universitatea „Ovidius” începe construirea unui nou cămin studențesc, în valoare de peste 4,5 milioane de euro

Universitatea „Ovidius” începe construirea unui nou cămin studențesc. FOTO UOC

Compania Națională de Investiții (CNI) a aprobat începerea lucrărilor de construire pentru un nou cămin studențesc, cu 167 de locuri de cazare, al Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), amplasat în cartierul Faleză Nord din municipiul Constanța.

Potrivit rectorului instituției, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, noua investiție, în valoare de 4.515.544 euro, din care 3.019.262,85 euro este contribuția CNI și 332.213,92 euro reprezintă cofinanțarea asigurată de universitate, va avea 83 camere cu două paturi și una single, clădirea, cu șase niveluri, dintre care cinci cu camere de locuit, urmând să fie edificată în perimetrul complexului de cazare studențesc al UOC.

„Universitatea a pus la dispoziția CNI suprafața de 2.951 mp și urmează ca, în cel mai scurt timp, să înceapă lucrările de construcție la noul cămin iar camerele, proiectate cu băi proprii și balcoane, urmează să fie dotate cu facilități uzuale de cazare precum paturi, birouri de studiu, dulapuri și frigider”, a precizat rectorul Dan Marcel Iliescu.

La demisolul clădirii va funcționa o spălătorie cu uscătorie și călcătorie de rufe, cabinet medical, arhivă, cameră de curățenie, spații de depozitare, bibliotecă multimedia și o sală socializare.

De asemenea, toate nivelurile cu spații de locuit sunt proiectate cu acces la ascensoare pentru studenți și pentru persoanele cu dizabilități, zonă pentru recreere și informare, sală de lectură, sală de mese cu chicinetă, iar la parter va funcționa recepția cu portar, biroul administrativ, un foaier, cabinet medical și o sală de ședințe.

Conform contractului, cea mai mare parte a investiției este asigurată de Guvernul României, prin CNI iar universitatea finanțează lucrările pentru: amenajarea terenului și protecția mediului, pentru realizarea platformelor trafic ușor, a rigolelor și terasamentului, aleilor de acces și trotuarelor cu borduri, demolări și gardul de împrejmuire, zona verde, branșamentele pentru apă, rețele de incintă, canalizare menajeră de incintă și gaze, iluminatul exterior, instalații sanitare și de stingere incendiu, utilaje și echipamente tehnologice și funcționale, organizare de șantier, studii de teren, documentații tehnice, proiectare, consultanță și asistență tehnică.

Proiectantul general este Metroul SA, iar execuția lucrării a fost atribuită SC Mobitom SRL.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

1 Comment

  1. …Tichia de margaritar, voi nu aveti sali de curs, sediul de pe Bd. Mamaia sta sa colapseze (in toate sensurile) si v-a apucat dorul de a face ceva. Pai in pandemie (actuala si viitoare) caminele sunt GOALE…pardon, nici HORECA nu sta mai bine…BRAVO, ASA DA!….

Leave a Reply to Marius Cancel reply

Your email address will not be published.


*