Polițiștii, pompierii și ambulanța a intervenit la solicitare. FOTO Cătălin Schipor
Un bărbat din Năvodari și-a pus capăt zilelor în cursul zilei de 29 aprilie în timp ce era singur acasă cu copilul său, soția fiind la muncă. Înainte de a recurge la gest, i-a trimis un mesaj fratelui.
Se pare că bărbatul în vârstă de 32 de ani era în depresie și și-a anunțat fratele, care este coleg de muncă cu soția sa, ce are de gând, apoi a legat o funie de tocul ușii de la dormitor și s-a atârnat în ștreang. Toate acestea s-au întâmplat în prezența copilului său în vârstă de doi ani.
Tatăl bărbatului a reușit să ajungă în scurt timp la locuința acestuia și împreună cu un vecin au spart ușa până la venirea pompierilor. Echipajul medical ajuns la fața locului a încercat să îl resusciteze, dar fără succes.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
7,5 kilograme de cannabis au fost ridicate, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict și a unei percheziții efectuate de polițiștii de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanța. […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, la bordul unei nave acostată în Portul Constanța, peste 2.500 de pachete cu ţigări, ascunse și nedeclarate. Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră au […]
Polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice și procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanța au depistat un bărbat bănuit că ar fi șantajat o minoră pentru a obține de la aceasta imagini compromițătoare. Polițiștii Serviciului de Combatere a […]
Be the first to comment