Un motociclist beat a accidentat o polițistă în stațiunea Mamaia

Polițista a fost rănită de către motociclistul beat. FOTO IPJ Constanța

O polițistă de doar 23 de ani și un motociclist de 41 de ani au ajuns la spital în dimineața de 9 iunie, în urma unui accident rutier. Bărbatul conducea o motocicletă și a dat peste polițista care se afla pe carosabil ți îi făcea semn să oprească.

Accidentul a avut loc în jurul orei 3.00, când, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un bărbat de 41 de ani din Constanța, a condus o motocicletă pe DC 86, în localitatea Năvodari, dinspre centrul orașului către stațiunea Mamaia. Când a ajuns la sensul giratoriu din zona Kaufland, nu a observat semnalul regulamentar de oprire efectuat de un o polițistă din cadrul Serviciului Rutier care se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a pierdut controlul motocicletei și a lovit-o pe aceasta.

A rezultat vătămarea corporală ușoară a polițistei în vârstă de 23 de ani, dar și a motociclistului, ambii fiind transportați la Spitalul Județean Constanța. În urma testării cu etilotestul a motociclistului, rezultat 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

„Precizăm faptul că motociclistului i s-a efectuat semnal de oprire regulamentar atât de către polițistă, cât și de către un alt agent de poliție rutieră, ambii aflându-se într-un punct de control al traficului rutier (împreună cu alți colegi). În manevra sa de oprire, motociclistul a pierdut controlul motocicletei, a căzut pe carosabil și în deplasarea din inerție pe asfalt a lovit-o pe agenta de poliție.
Motociclistul se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,35 mg/l – etilotest), aspect care a favorizat modul defectuos în care a efectuat manevra de oprire.
Polițista era echipată cu ținută cu elemente reflectorizante specifice unui control al traficului rutier pe timp de noapte, iar zona accidentului era iluminată“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Se credea in GTA. Militienii boschetari trebuiau sa stea in sensul giratoriului de la evenimentul moto, si sa puna fiola cel putin celor care ieseau. Moto 1- 0 Militia

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*