Accident rutier în stațiunea Mamaia. FOTO CTnews.ro
Pompierii, polițiștii și Serviciul de Ambulanță Constanța au fost solicitați să intervină duminică seară, în jurul orei 18.00, în stațiunea Mamaia, la un accident rutier.
Potrivit primelor informații ale reprezentanților IPJ Constanța, este vorba despre un accident rutier ușor, produs pe fondul coliziuni față-spate între două autoturisme, în zona Scapino. Au rezultat două victime, conducătorii celor două autoturisme implicate în evenimentul rutier. Pompierii au asigurat zona pentru a se asigura că nu exista scurgeri de combustibil.
Polițiștii au stabilit că șoferul care ar fi provocat accidentul se afla sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul etilotest valoarea indicată de acesta fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Secției 3 Rurală Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar, au identificat […]
Din cauza condițiilor meteorologice, autoritățile au luat decizia de a suspenda cursurile de la mai multe unități de învățământ din județul Constanța. […]
În săptămâna 12- 18 februarie, polițiștii locali și-au făcut iar simțită prezența în rândul persoanelor ce practică cerșetoria. Mai multe persoane au […]
Be the first to comment