Un accident pe A2 a avut loc în această dimineață după ce o mașină a intrat în parapet, iar un bărbat a fost transportat la spital.
Pompierii au fost solicitați să intervină după ce o mașină a intrat în parapet, pe A2, iar la fața locului au intervenit PTS Ciocârlia și un echipaj SAJ.
“În accident au fost implicate 5 persoane (4 adulți și 1 minor). O singură victimă a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital, inconștientă. Este vorba de un bărbat 53 de ani” – ISU Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru executarea unor lucrări de reabilitare și întreținere, RAJA SA va întrerupe joi, 18 martie, furnizarea de apă potabilă în mai multe cartiere ale municipiului Mangalia, precum și în comuna Nicolae Bălcescu. Astfel, pentru executarea […]
Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta dimineata pe conducta de alimentare cu apa, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Ion Lahovari din municipiul Constanta, societatea RAJA S.A. Constanţa a blocat astăzi, 11 iulie 2016 – in intervalul 06,30 […]
Din dorința de a oferi un strop de fericire și lumină în sufletele bătrânilor lipsiți de grija unei familii, reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a Partidului Social Democrat vor merge cu daruri pentru persoanele […]
Be the first to comment