Un mort și un rănit după ce un autoturism s-a răsturnat într-un șanț, în apropierea satului Miorița. Imagine cu rol ilustrativ
Un bărbat din Constanța a ajuns la spital, sâmbătă, intoxicat cu fum, după ce a uitat o oală pe foc.
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, sâmbătă după-amiază, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe bulevardul Tomis.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului au fost alocate două mașini de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD B. Pompierii au pătruns în apartament și au constatat că era vorba despre o oală uitată pe foc.
„Din primele informații, în apartament a fost găsită o persoana în jur de 30 de ani, căreia i se acordă primul ajutor medical la fața locului de paramedicii SMURD. Persoana va fi transportată la spital, conștientă, aceasta fiind ușor intoxicată cu fum”, au precizat reprezentanții ISU „Dobrogea”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Creșa „Licuricii” din Constanța se va deschide luni, 18 octombrie, începând cu ora 07.00, părinții putându-i lăsa pe cei mici în grija personalului calificat al instituției. Potrivit Primăriei Constanța, creșa funcționează la parterul imobilului situat […]
Ajuns la a 23-a ediție, prezent in 13 orașe cu 146 proiecții în total, Festivalul Filmului Francez din Romania se va desfășura în acest an la Constanta în perioada 16-19 mai la Cinema Cityplex Tomis […]
O femeie din Arad, aflată la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța și-a găsit sfârșitul pe o șosea din județul Constanța, în urma unei depășiri neregulamentare a unei coloane de mașini. Accidentul mortal s-a produs […]
Be the first to comment