Un autoturism BMW a fost incendiat și a ars ca o torță în municipiul Medgidia

Un autoturism a fost incendiat. FOTO IPJ Constanța

Ceea ce pare a fi o reglare de conturi, a avut loc în Medgidia în noaptea de 26 mai. Un autoturism a fost incendiat intenționat de către persoane necunoscute. Păgubitul susține însă că nu are dușmani

Cu puțin timp înainte de miezul nopții de 25 mai, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia și pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost sesizați telefonic, prin 112, de către o femeie cu privire la faptul ca în parcarea unui bloc de pe strada Independenței are loc un incendiu.

La incendiu s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă a ISU Dobrogea și un echipaj SMURD. Pompierii au reușit lichidarea incendiului, stabilind faptul că focul a fost pus intenționat. Valoarea prejudiciului reclamat este de aproximativ 3.000 de euro.

În cauza a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru a se da de urma suspecților. Potrivit unor surse neoficiale, păgubitul susține că nu are dușmani și nu știe cine ar fi putut să îi dea foc la mașină.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*