Trei persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri

Droguri găsite de polițiști. FOTO IPJ Constanța

Trei persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 29 februarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-S.T. Constanța, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, trafic intern de droguri de risc și  mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, a fost dispusă reținerea a 3 persoane.

“Măsurile au fost luate după ce doi dintre cercetați au fost prinși în flagrant delict, imediat după ce ar fi depozitat în locuința unuia dintre ei peste 16 kilograme de canabis şi aproximativ 500 de grame rezină de canabis, destinate comercializării.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că aceștia ar fi introdus în țară, din Spania, drogurile de risc, prin intermediul unei firme de curierat, pachetele fiind preluate de unul dintre cercetați și transportate la domiciliul celui de-al doilea.

Cu privire la primul cercetat, s-a reținut și faptul că ar fi deținut, în scopul de a vinde, și alte cantități de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, respectiv aproximativ 175 de grame de canabis, 7 grame de cocaină și 300 de grame substanță cristalină 2MMC, ridicate în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la adresele  sale și din autoturismul pe care îl deține.

Al treilea cercetat ar fi deţinut, în vederea punerii în circulație, cantități de cocaină și MDMA (ecstasy), droguri de mare risc, identificate și ridicate pe parcursul percheziției domiciliare” – IPJ Constanța.

La data de 1 martie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a  doi dintre cercetați, pentru 30 de zile și măsura controlului judiciar față de al treilea.

Procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanța au formulat contestație împotriva încheierii prin care a fost luată măsura controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*