Traficul feroviar se desfășoară fără probleme cauzate de condițiile meteo pe raza Regionalei CFR Constanța

În situațiile în care se impune intervenția pentru remedierea eventualelor deranjamente, echipele sunt pregătite să acționeaze cu drezine pantograf. FOTO: CFR Infrastructură

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, circulația trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo.

Pe raza Regionalei CFR Infrastructură Constanța nu s-au înregistrat pe parcursul nopții situații deosebite și nici în cursul dimineții de sâmbătă, 28 ianuarie, circulația trenurilor desfășurându-se în condiții de iarnă.

La nivelul Regionalei a fost activat Comandamentul de Iarnă și se monitorizează cu atenție trenurile aflate în circulație. Se menține legătura cu operatorii de transport, iar în situațiile în care se impune intervenția pentru remedierea eventualelor deranjamente se acţionează cu drezine pantograf.

„De asemenea, pe toată perioada de funcționare a comandamentelor de iarnă, personalul CFR SA menține permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate, astfel încât să se asigure continuitate în circulația trenurilor”, au transmis reprezentanții instituției.

Călătorii sunt rugați ca în această perioadă, în care sunt anunțate condiții meteo nefavorabile, să solicite informațiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul de telefon CFR 021/9521, iar pentru verificarea orelor de sosire sau de plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web -, unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*