Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul zilei de 23 mai, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Nicolae Iorga, din municipiul Constanța, echipele de interventie RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto pe această stradă, tronsonul delimitat de străzile Mircea cel Bătrân și Moldovei, în intervalul orar 13.00 – 16.00.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuita și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Urmând tradiţia anilor precedenţi, studenţii străini de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius, împreună cu colegii lor medicinişti români şi Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa au organizat pe 27 noiembrie, Caravana Respectului, ediţia […]
Primăria şi Consiliul Local Cumpăna îi așteaptă pe localnici dar și pe toți ceilalți care sunt interesați, să participe la manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României. Evenimentul se desfăşoară duminică 1 decembrie 2019 dupǎ […]
Sucursala Teritorială Constanța a Colegiului Național al Asistenților Sociali (CNASR) în parteneriat cu Primăria Cumpăna, Consiliul Județean, DGASPC Constanța și Instituția Prefectului județul Constanța, organizează conferința cu titlul „Importanța parteneriatului public – privat şi rolul asistentului […]
Be the first to comment