Primăria și Consiliul Local Medgidia. FOTO Cătălin Schipor
Consiliul Local Municipal Medgidia a fost convocat în ședință de îndată, pentru data de 17 septembrie, pe lista cu proiecte de hotărâri fiind un singur punct de dezbătut.
Consilierii sunt așteptați în Sala de ședințe în data de 17 septembrie începând cu ora 17.00. Se va dezbate un singur proiect de hotărâre – Aprobarea rectificării bugetului local de venituri şi cheltuieli al Municipiului Medgidia, pe anul 2018, proiect inițiat de către primarul Valentin Vrabie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Din cauza unor probleme apărute la cablurile din subteran, semaforul de la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu nu funcționează. Pentru repunerea în funcțiune a acestuia este necesară intervenția în subteran și schimbarea tuturor […]
O piesă de teatru extrem de amuzantă și de optimistă poate fi urmărită la sfârșitul acestei săptămâni, la Teatrul pentru copii și tineret “Căluțul de Mare”.Spectacolul “Motanul Încălțat” este programat duminică, 12 mai, de la […]
Roata panoramică de la Poarta 1 va fi demontată, iar amplasamentul pe care a funcționat va fi readus la starea inițială după ce Primăria Constanța nu a mai prelungit autorizația de funcționare emisă către SC […]
Be the first to comment