Tânăr urmărit internațional pentru mai multe infracțiuni, între care și trafic cu minori, prins când încerca să intre în țară pe la Ostrov

PTF Ostrov, județul Constanța. FOTO Poliția de Frontieră

Un bărbat din județul Călărași, căutat de autoritățile române pentru executarea unei pedepse de trei ani și 10 luni de închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni, între care și trafic cu minori, a fost prins, luni noapte, în timp ce încerca să intre în țară prin punctul de frontieră de la Ostrov.

Astfel, potrivit Gărzii de Coastă, luni noapte, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov din județul Constanța, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat, pe jos, un tânăr în vârstă de 27 de ani, cetățean român.

„În momentul efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis de autoritățile române un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații, trafic de minori și aderare la un grup infracțional organizat, având de executat 3 ani și 10 luni de închisoare!, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei tânărului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*