Locuințele improvizate au fost desființate. FOTO DGPL Constanța
În cursul zilei de 30 mai, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au avut de a face iar cu persoanele care au ocupat abuziv un spațiu public, improvizând locuințe.
În urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii DGPL Constanța în zona faleză Poarta 5 – Valea Portului, au fost depistate mai multe persoane care realizaseră adăposturi improvizate. Față de cele constatate, polițiștii locali au aplicat 10 amenzi contravenționale în valoare totală de 4.000 lei. De asemenea, zona a fost igienizata ulterior de către angajații societății de salubrizare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În data de 11 noiembrie, Primăria Municipiului Medgidia va organiza în colaborare cu Ambasada Republicii Serbia la București și Asociația Militarilor Veterani […]
Pentru a evita aglomerația cauzată de începerea anului școlar 2018-2019, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța a început eliberarea eliberarea abonamentelor […]
Be the first to comment