Sute de tineri, din opt județe, interesați de oferta educațională a Universității „Ovidius”

Centrul Județean de Excelență din Constanța va începe pregătirea elevilor în mediul online. FOTO cu rol ilustrativ

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a organizat, în perioada 19 – 20 mai, Zilele Porților Deschise, în mediul virtual.

Potrivit UOC, la întâlniri au fost înregistrați peste 300 de participanți – elevi de liceu din județele Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Buzău, Galați, Brăila, Vrancea, care au primit informații despre admiterea la studiile de licență din acest an, structura facultăților și perspectivele de integrare pe piața muncii, după absolvire.

„Ediția din acest an a Zilelor Porților Deschise, chiar dacă a fost organizată în mediul online, a beneficiat de participarea unui număr mare de elevi și ne bucurăm că interesul lor pentru oferta educațională a Universității Ovidius din Constanța crește de la un an la altul. Am observat că cei mai mulți dintre elevi știau deja exact către ce domenii de studiu doresc să se îndrepte și au fost interesați să afle în special detalii despre disciplinele pe care le vor studia, oportunitățile de burse, activități de practică și, mai ales, perspectivele de carieră pe care le vor avea după absolvire”, a precizat rectorul instituției, Dan Marcel Iliescu.

În cadrul întâlnirilor, liceenii s-au conectat online, de pe propriile echipamente sau au luat parte la eveniment alături de colegii din clasă și au intrat în dialog cu profesori, studenți și absolvenți ai Universității Ovidius din Constanța.

Detalii suplimentare despre oferta educațională a tuturor facultăților din cadrul UOC sunt disponibile pe website-ul dedicat admiterii – https://admitere.univ-ovidius.ro/, unde, începând cu data de 8 iulie, se va deschide accesul pe platforma de admitere, astfel încât tinerii se vor putea înscrie, în funcție de nivelul de studii pentru care optează – licență, master, doctorat – dar și în funcție de rezidență – cetățeni români, ai Uniunii Europene (UE), ai Spațiului Economic European (SEE) și din Confederația Elvețiană (CE); români de pretutindeni (români și etnici români, cu domiciliul stabil în străinătate, conform actului de identitate); cetățeni străini.

Oferta educațională a celor 16 facultăți din cadrul Universității Ovidius din Constanța cuprinde 79 de programe de studii universitare de licență, 59 de programe universitare de master și 5 școli doctorale, cu opt domenii de studii de doctorat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*