Valu lui Traian va avea pasaj peste calea ferată. Traversarea se va face în zona Triajului CFR, la intrarea dinspre Constanța

Valu lui Traian va avea pasaj peste calea ferată. FOTO cu rol ilustrativ

Primăria Valu lui Traian a anunțat că localitatea va avea pasaj peste calea ferată.

Proiectul va fi realizat de CFR Infrastructură în colaborare cu noi, iar pasajul va fi dat în folosința până la finele anului viitor.

Este un proiect mai vechi pentru care s-a găsit foarte greu soluția tehnică. Abia ieri în cadrul unei ședințe comune a putut fi demarată procedura premergătoare încredințării contractelor de proiectare.

Traversarea se va face în zona Triajului CFR, la intrarea dinspre Constanța. Sensul giratoriu provizoriu de la Cardinal Motors va fi relocat pentru a completa această investiție, toate cheltuielile fiind decontate prin PNRR.

“Acest lucru se întâmplă atunci când un lider are viziune și știe să își facă o echipă capabilă să îi pună ideile în practică. Mi-am dorit și am vizualizat această traversare de acum câțiva ani, când toată lumea a spus că nu se poate face. Iată că echipa condusă de Iulia Iurea a găsit și soluția și a și reușit preluarea ei de către CFR”, a declarat pentru Vălureni, Florin Mitroi, primarul din Valu lui Traian.  

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*