A luptat în cel de-al II-lea Război Mondial, a supraviețuit foametei din 1946-1947, epidemiei de holeră (1947 – 1950), iar acum, la 96 de ani, a trecut și peste infecția cu COVID-19.
Cezar s-a născut în data de 17 martie 1925 în comuna Bogdănești, din Vaslui. A iubit două femei cu care s-a și căsătorit. Pe prima dintre ele a cerut-o în căsătorie când avea 20 de ani; ea nici nu împlinise 17 ani. De cea de-a doua s-a îndrăgostit 40 de ani mai târziu și i-a cerut să îi fie soție. A supraviețuit celui de-al II-lea Război Mondial unde a servit țara din tranșee, a trecut peste epidemia de holeră și peste foametea din 1946-1947 iar, acum, la 96 de ani, a mai dus o luptă grea: cea cu virusul COVID-19. Este povestea lui Cezar, cel mai vârstnic dintre cei 58 de beneficiari ai Centrului de Îngrijire și Asistență „Sf. Andrei“ din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Cezar nu folosește multe cuvinte atunci când vine vorba despre viața sa. Oricum, îi este fizic extrem de greu să vorbească, pentru că virusul COVID-19 a lăsat foarte multe sechele în organismul și așa chinuit de multe alte afecțiuni cronice. Printre pauzele lungi în care căuta să-și recapete suflul, Cezar a reușit să ne spună câte ceva din viața lui tumultuoasă.
Avea doar 16 ani când a izbucnit cea de-a doua conflagrație mondială.
„Am avut prieteni pe front care au fost împușcați sub ochii mei. Au fost răniți sau au murit. Noi luptam cu nemții împotriva rușilor. Aveam două tunuri și puști-mitralieră. Am luat și ostași ruși ostatici. Am fost și la un pas să fim noi prizonierii lor. Când ne-au înconjurat rușii, colonelul nostru ne-a spus că fiecare să se descurce singur, cum poate, ca să scape“, povestește Cezar.
A luptat în toate bătăliile celui de-al II-lea Război Mondial, inclusiv în bătălia de la Odessa, pe frontul de est, din august 1941. A trecut și Nistrul în condiții foarte grele, alături de o armată slab dotată tehnic dar foarte disciplinată.
„În noaptea dintre ani (n.r. 1941-1942) eu treceam Nistrul cu vaporul. Eram cu toții extrem de obosiți, nu mâncasem nimic, eram demoralizați, dar mergeam la luptă. Am trecut prin multe întâmplări, dar războiul s-a terminat și au venit altele la fel de grele“, spune Cezar.
Războiul a lăsat câmpurile nelucrate, bărbații fiind duși în tranșee, răniți, luați prizonieri de război sau morți, apoi, între 1945 și 1946 a fost secetă, oamenii care voiau să lucreze pământul nu aveau utilaje, nici animale de care să se ajute, iar Guvernul a fost orb la toate aceste probleme. Așa se face că, imediat după război, populația s-a confruntat cu foametea din anii 1946-1947.
„Au fost vremuri foarte, foarte grele. Oamenii nu mai avea ce să mănânce. Fierbeam buruieni ca să supraviețuim. Puțini erau cei care mai avea mălai. Foarte puțini. Cei mai mulți dintre noi ne hrăneam cu buruieni“, povestește Cezar. Era deja căsătorit și încerca din greu să își ajute familia.
A fost nevoit să își părăsească satul natal în căutarea unui loc de muncă, a unui venit care să îi asigure cât de cât supraviețuirea, soția sa părăsindu-l. Așa a ajuns Poarta Albă unde a lucrat la Cooperativa Agricolă de Producție (CAP). Era căruțaș.
A ajuns, ulterior, la Techirghiol, apoi la Cernavodă. Acolo se ocupa cu transportul hranei destinate pacienților internați la Spitalul Orășenesc. Avea 60 de ani când a întâlnit-o pe Florica, cea care îi devenea a doua soție. Munceau împreună la aceeași unitate sanitară. Anul acesta, se fac 24 de ani de când soția lui s-a ridicat la ceruri.
Când soția lui a murit, Cezar a descoperit și problemele de sănătate. A fost internat la Căminul-Spital Techirghiol, apoi transferat, în 2008, la CIA „Sf. Andrei“, Negru Vodă.
„Am avut copii; două fete. S-au dus și ele. Erau foarte bolnave. Una avea 60 de ani, alta 40 când au murit“, spune Cezar. Are nu mai puțin de nouă nepoți însă niciunul nu l-a vizitat vreodată.
Pasiunea lui Cezar este să cânte la muzicuță dar, acum, îi este foarte greu să facă acest lucru. A fost infectat cu virusul COVID-19 care i-a afectat destul de rău plămânii. A fost internat în stare gravă în spital însă a luptat pentru viața lui.
„Timpul trece repede….foarte repede…. să fiți sănătoși că sănătatea e scumpă“, oftează Cezar.
(Material al DGASPC Constanța)
Be the first to comment