DGASPC Constanța a intrat în era tehnologiei și informației: cererile și actele pentru evaluarea și încadrarea în grad de handicap se pot depune și în format electronic

Sediul DGASP Constanța. FOTO DGASCP

Secolul XI a ajuns din urmă și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța care a implementat, în regim de urgență o serie de măsuri ca să se elimine din birocrație și din drumurile pe care persoanele bolnave sau aparținătorii acestora trebuiau să le facă la instituție.

Potrivit reprezentanților DGASP Constanța, este vorba de următoarele măsuri:

  • Pentru corespondența electronică cu beneficiarii direcți, adulți și părinți/reprezentanți legali ai copiilor cu dizabilități, au fost create adresele electronice:
    • sec_copii_ct@dgaspc-ct.ro;
    • sec_adulti_ct@dgaspc-ct.ro;
  • La adresele indicate, beneficiarii pot transmite, atașat, toate documentele necesare încadrării/reîncadrării în grad, însoțite de cererile tip (documentele ce vor fi atașate mesajului vor fi scanate în format .pdf sau .jpg, la o rezoluție de maximum 100dpi.

Demersurile întreprinse sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv Hotărârea nr 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, Ordin nr. 2298 din 23 august 2012 privind aprobarea Procedurii-cadru de evaluare a persoanelor adulte în vederea încadrării în grad şi tip de handicap și Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale.

Inițial, fiecare persoană care trimite un email la oricare din adresele menționate anterior, va primi un răspuns automat prin intermediul căruia i se va confirma primirea e-mailului/mesajului transmis.

Cele două servicii specializate ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, vor proceda la:

  • înregistrarea cererilor,
  • informarea, în termen de 5 zile lucrătoare, tot prin intermediul adresei de e-mail, cu privire la numărul de înregistrare, data și ora programării la evaluare, și, după caz, completarea dosarului cu documente suplimentare.

Pentru derularea unui proces de evaluare calitativ și în beneficiului persoanelor care solicită acesul la serviciile arătate, reamintim solicitanților că este necesar ca, în momentul prezentării la data stabilită în vederea evaluării, să dețină toate documentele în original, inclusiv cererea, chiar dacă acestea au fost transmise și în format electronic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*