Strada Lebedei din Portul Tomis, reamenajată pentru colectarea apelor pluviale

Strada Lebedei din Portul Tomis, reamenajată pentru colectarea apelor pluviale. FOTO Primăria Constanța

La fiecare ploaie, străzile din Portul Tomis deveneau impracticabile pentru cei care erau nevoiți să le tranziteze. Pentru a opri acest fenomen, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a construit un sistem care împiedică acumularea cantităților de apă. Au fost montate dispozitive de colectare și evacuare a apei pentru a evita degradarea carosabilului.

Pe strada Lebedei, zona carosabilă a fost reconfigurată pentru a se obține secțiunea necesară scurgerii apei. Lucrările de asfaltare au fost realizate urmărind cotele terenului existent, apa fiind direcționată către un cămin de colectare prevăzut cu un dispozitiv pentru reținerea volumului crescut de apă.

În paralel, se recondiționează cu asfalt zona pietonală, după ce au fost înlocuite toate bordurile pentru a fi ridicate la cotă.

Proiectul de intervenții pe această zonă completează lucrările executate în această primăvară. În Portul Tomis a fost creat un sistem de șanțuri betonate și rigole, iar suprafața carosabilă și parcările au fost asfaltate astfel încât apele pluviale să fie colectate eficient. Conform normelor de protecție a mediului, a fost instalat un separator de hidrocarburi care are rolul de a separa carburanții și reziduurile din apele uzate, limitând astfel fenomenul de poluare a apei.

Sistemul este adaptat zonelor urbane aglomerate și urmărește creșterea siguranței participanților la trafic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*