Acțiune de igienizare a canalului care face legătura între lacurile Tăbăcărie și Siutghiol

FOTO Primăria Constanța

În această dimineață, Primăria Constanța și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură au derulat împreună o acțiune de igienizare a canalului care face legătura între lacurile Tăbăcărie și Siutghiol.

Această acțiune a venit ca urmare a faptului că în lacul Tăbăcărie nivelul apei a scăzut foarte mult, iar pentru restabilirea acestuia, ANPA a deschis stăvilarele de la lacul Siutghiol spre canal și lacul Tăbăcărie. Și pentru că odată cu apa erau transportate de pe canal și gunoaiele existente, pescarii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Constanța și-au folosit plasele pentru a captura, de această dată, deșeuri și vegetație în loc de pește. Acestora li s-au alăturat și beneficiarii Legii 416/2001 privind venitul minim garantat și persoanele care prestează muncă în folosul comunității care au adunat de pe mal gunoaiele aduse de apă.

Potrivit reprezentantului ANPA, dr. Adrian Bîlbă, pentru a putea fi demarată acțiunea de ecologizare, anterior a fost reabilitat stăvilarul care face legătura între lacul Tăbăcărie și mare.

Igienizarea de astăzi a fost precedată de acțiuni de colectare a deșeurilor organizate de Primăria Constanța. Beneficiarilor Legii 416/2001 li s-au alăturat și angajați ai agenților comerciali din zonă, împreună eliberând cuveta canalului de trotinete aruncate de teribiliști, pet-uri și alte asemenea gunoaie, astfel că astăzi a fost adunată mai multă vegetație.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*