Șeful ISJ Constanța spune că nu există dovezi că la Liceul „Callatis” Mangalia s-ar colecta ilegal fonduri

Liceul „Callatis” Mangalia. FOTO Facebook

Inspectorul școlar general al ISJ Constanța, Sorin Mihai, a precizat miercuri, 26 ianuarie, după o vizită la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia, că nu există dovezi că s-ar colecta ilegal fonduri. Vizita a fost făcută după ce Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a acuzat că, la nivelul Liceului Teoretic „Callatis”, conducerea instituției solicită elevilor în mod ilegal să plătească costurile pentru printarea și xeroxarea lucrărilor scrise, ținând liste cu „datoriile la xerox” ale elevilor în mod ilegal.

„Astăzi, 26 ianuarie, am fost prezent la Liceul Teoretic Callatis Mangalia alături de unul dintre inspectorii școlari de sector. Am purtat discuții cu directoarea unității de învățământ, cu președintele Asociației Părinților Elevilor, cu cenzorul asociației părinților și cu elevi. Din discuțiile purtate, la o primă analiză, nu ar exista dovezi că personalul unității de învățământ ar fi implicat în colectarea unor sume de bani pentru achitarea contravalorii unor fotocopii realizate în liceu”, a precizat Sorin Mihai.

De asemenea, el spune că tabelul apărut în presă cu titlul „Datorii la xerox” nu ar fi redactat, asumat sau transmis de către angajați ai liceului.

„Nici elevii, nici altcineva dintre cei cu care am discutat nu au confirmat că tabelul a fost afișat în unitatea de învățământ sau adus la cunoștința elevilor de către personalul angajat din unitatea de învățământ. Deși inițial se precizase că tabelul ar fi fost transmis de către un cadru didactic, afirmația nu a fost susținută ulterior”, a mai transmis șeful ISJ Constanța.

Inspectorul școlar general a mai precizat că din discuția purtată cu directoarea liceului și din nota de relație a reieșit că nu s-au transmis niciodată solicitări ale conducerii către cadrele didactice sau către elevi, pentru ca aceștia să se implice în strângerea de bani.

„Din discuția purtată cu președintele Asociației Părinților Elevilor Liceului Teoretic Callatis Mangalia, am fost informat că, prin actul constitutiv și prin statutul asociației, au stabilit o plată a cotizației anuale, care însă nu are caracter obligatoriu. I-am pus în vedere doamnei președinte că activitățile de acest fel ale asociației nu trebuie să îi implice în niciun fel pe elevi. Din procesul verbal încheiat în urma întâlnirii cu părintele elevei, reiese faptul că acestuia nu i s-au solicitat sume de bani și nu a contribuit cu sume, nici măcar sub forma cotizației”, a mai spus Sorin Mihai.

Șeful ISJ Constanța a anunțat că va continua să evalueze situația, „astfel încât să nu existe acțiuni care să conducă la o marginalizare a elevilor, în urma acestui incident”, sau la o deteriorare a relațiilor dintre elevi și conducerea unității de învățământ.

„Totodată, voi monitoriza acest subiect, în vederea verificării tuturor informațiilor care mi-au fost furnizate”, a mai spus el.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*