Studenții Universității Ovidius din Constanța, campioni naționali la atletism

Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhiva UOC
Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhiva UOC

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a câștigat locul întâi la Campionatul Național Universitar de Atletism în Sală, organizat de Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) din cadrul Ministerului Educației, în perioada 24 – 26 februarie 2023, la Bacău.

UOC a fost declarată de FSSU campioană absolută pe anul 2023, obținând, în total, 19 medalii – nouă medalii de aur, patru medalii de argint și șase medalii de bronz. La această performanță se adaugă cea obținută de Marina Baboi, masterandă în anul al II-lea la programul de studii Performanță în Sport, în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport (FEFS) a UOC, care a fost declarată, conform World Athletics, atleta studentă cu cel mai mare punctaj obținut la ediția din acest an a Campionatului Național Universitar de Atletism în Sală.

„Marele câștig de la această competiție universitară este punerea în practică a cursurilor teoretice de la diferitele discipline din facultate în probele la care studenții noștri au concurat și la care s-au obținut aceste rezultate performante, urmare a unor ani de muncă în sportul de performanță alături de echipe de specialiști ai domeniului”, precizează prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul FEFS.

În acest context, conducătorii delegației Universității Ovidius din Constanța, prof. univ. dr. Alin Larion și conf. univ. dr. Cristian Popa, au subliniat faptul că, în premieră la campionatele universitare din acest an, studenții UOC au ocupat majoritatea locurilor de pe podium la probele de săritură în lungime sau triplusalt, arătând că școala săriturilor din atletism este una performantă, având în componență nume sonore în echipele de antrenori, foști studenți ai UOC.

Câștigătorii celor 19 medalii obținute de Universitatea Ovidius din Constanța la Campionatul Național Universitar de Atletism în Sală sunt:

Medalii de aur:

  • Diana Ion (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, triplusalt, lungime),
  • Alexandru Vișan (Master Educație Fizică și Sport Școlar II, triplusalt),
  • Marina Baboi (Master Performanță în Sport II, 60m),
  • Andrei Rusu (Sport și Performanță Motrică III, 1500m, 3000m),
  • Antonia Bodnariuc (Educație Fizică și Sportivă II, 3000m),
  • Dragoș Silvestru (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, 60mg),
  • David Ciolpan (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, lungime).

Medalii de argint:

  • Alexia Dospin (Educație fizică și sportivă I, triplusalt),
  • Ioana Manoliu (Facultatea de Medicină III, lungime),
  • Alexandru Toader (Educație fizică și sportivă III, 60m),
  • Alexandru Toader (Sport și Performanță Motrică III), Andrei Sterea (Educație fizică și sportivă III), Cristian Berghea (Sport și Performanță Motrică II), Alexandru Vișan (Master Performanță în Sport II) – ștafetă 4 x 400m.

Medalii de bronz:

  • Ioana Manoliu (Facultatea de Medicină III, triplusalt, 60mg),
  • Robert Bîrsă (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, 60m),
  • Andrei Sterea (Sport și performanță motrică III, 400m),
  • Dragoș Silvestru (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, triplusalt),
  • Alexia Dospin (Educație fizică și sportivă I, lungime).

La ediția din acest an a Campionatului Național Universitar de Atletism în Sală au participat sportivi din 26 de centre universitare, UOC fiind urmată în clasament de Universitatea din Craiova și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*