Ședință a Consiliului Județean Constanța. FOTO CJ Constanța
O ședință extraordinară de îndată a Consiliului Județean Constanța a fost convocată pentru data de 13 ianuarie de la ora 13. Ședința se va desfășura în sistem videoconferință
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a convocat CJC în ședință extraordinară de îndată pentru data de 13 ianuarie, de la ora 13.00, iar aceasta se va desfăşura în sistem videoconferinţă.
Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte:
Proiect de hotărâre privind acoperirea definitivă a deficitului secţiunii de funcţionare şi a secţiunii de dezvoltare pe anul 2020 din excedentul bugetului local al anilor precedenţi.
Proiect de hotărâre privind transmiterea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa a unor spaţii în interiorul imobilului „Pavilion Expoziţional Constanţa”, în vederea înfiinţării unui Centru de vaccinare împotriva Covid-19.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a dispus convocarea Consiliul Local al municipiului Constanța pentru vineri, 27 noiembrie, într-o ședință ordinară, în care se vor dezbate 32 de proiecte de hotărâre. Astfel, pe lista consilierilor locali […]
O ședință ordinară a Consiliului Local Medgidia este programată pentru joi, 27 octombrie, de la ora 16.30, iar 19 proiecte de hotărâre se află pe ordinea de zi. Proiectele de hotărâre sunt următoarele: Proiect de […]
O ședință ordinară a Consiliului Local Valu lui Traian a fost convocată vineri, 16 iulie, pe ordinea de zi aflându-se 12 proiecte de hotărâre. Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, convoacă ședință ordinară a […]
Be the first to comment