Scutiri la plata penalităților de întârziere pentru locuitorii Mangaliei

Primaria Mangalia

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, recent, o hotărâre prin care se acordă tuturor contribuabililor – persoane fizice, scutiri la plata majorărilor de întârziere a impozitelor și taxelor locale datorate bugetului local.

Astfel, conform HCL Nr.59/22.04.2021, persoanele fizice care au calitatea de contribuabili vor fi scutite de majorările de întârziere aferente obligațiilor bugetare constând în impozite și taxe locale, redevențe, chirii, cote de participare, etc. Pentru a beneficia de prezenta hotărâre, contribuabilii – persoane fizice trebuie să achite integral creanțele datorate bugetului local, până la data de 30 septembrie 2021.

Totodată, aceștia pot depune o cerere în format tipizat, la Serviciul Venituri Persoane Fizice din cadrul Primăriei Mangalia, prin care solicită scutirea de majorări pentru debitul principal.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*