Scenariul Roșu, adoptat în două școli și o grădiniță din Constanța. Măsura este valabilă până la începutul lunii viitoare

Elevii vor merge fizic la școală în funcție de gradul de vaccinare al cadrelor didactice

Scenariul Roșu, potrivit căruia elevii urmează numai cursuri online, a fost adoptat, luni, 21 septembrie, în două școli și o grădiniță din municipiul Constanța. Măsura este valabilă până la începutul lunii viitoare.

Prefectul județului Constanța, George Niculescu, a convocat, luni, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 28, ce prevede modificarea scenariului de funcționare în 10 unități de învățământ din județul Constanța.

„Astfel, s-a votat în unanimitate trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, a unei clase a V-a din Școala Gimnazială nr. 29 <<Mihai Viteazul>> Constanța, respectiv a unei clase a II-a din Școala Gimnazială nr. 12 <<B.P. Hașdeu>> Constanța. Măsura a fost luată în urma confirmării a câte unui caz de COVID-19 la elevi în fiecare unitate școlară și va fi valabilă până pe data de 2 octombrie. De asemenea, s-a votat trecerea din scenariul 1 în scenariul 3 pentru grupa mică de la Grădinița cu Program Normal și Prelungit <<Colibri>> Constanța, după confirmarea unui caz COVID-19 la un cadru didactic. Măsura va fi valabilă tot până pe data de 2 octombrie”, au precizat reprezentanții Prefecturii Constanța.

Totodată, alte șapte unități de învățământ din județ – Școala Gimnazială „Adrian Ghencea” Săcele, Grădinița cu Program Normal Mereni, Grădinița cu Program Normal Osmancea, Grădinița cu Program Normal Ciobănița, Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Corbu, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Corbu și Școala Primară Vadu, au trecut, începând de luni, din scenariul 2 în scenariul 1, fundamentarea fiind asigurarea condițiilor pentru învăţământ “față în față”, cu o rată a incidenței cumulate de 0 în ultimele două săptămâni.

Modificarea scenariului de funcționare a fost avizată, în prealabil, atât de ISJ Constanța, cât și de DSP Constanța.

Vă reamintim faptul că, recent, au mai fost alte patru cazuri de trecere în scenariul 3 de funcționare: Grădinița cu Program Normal și Prelungit „Colibri” Constanța (grupa mare), Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța (trei clase a III-a), Școala Gimnazială nr. 8 Constanța (două clase a II-a).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*