Scandal nocturn în Cernavodă, pe fondul consumului de alcool. Patru bărbați au ajuns la spital

Echipaj poliție. FOTO Cătălin Schipor

În dimineața de 5 ianuarie, în jurul orei 4.30 polițiștii din Cernavodă au fost sesizați despre faptul că pe strada Plantației este un conflict în desfășurare.

Ajunși la locul respectiv, polițiștii au stabilit faptul că patru persoane au fost agresate. Totul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un club din localitatea Saligny, unde au avut loc discuții contradictorii între doi frați, pe de o parte și alți doi bărbați, pe de altă parte. Frații s-au deplasat la domiciliul lor, aceștia fiind urmați de ceilalți doi bărbați, care au pătruns fără drept în curtea imobilului, au spart geamurile de la uși și de la ferestre, după care a început o altercație fizică între toate persoanele menționate.

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 38 de ani au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Niciuna dintre persoane nu a dorit sa depună plângere.

În cauza s-a deschis un dosar de cercetare penala pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violente și distrugere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*