Polițiștii din Constanța au fost solicitați să intervină, prin apel la 112, în intervalul 15-16 august, după ce mai multe persoane au ignorat indicațiile salvamarilor și au intrat în apă în ciuda arborării steagului roșu.
Potrivit IPJ Constanța, echipele de poliție au intervenit rapid pentru a face față situațiilor și pentru a impune respectarea regulilor.
În consecință, patru persoane implicate în aceste incidente au fost sancționate contravențional, în conformitate cu legislația în vigoare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA SA va sista furnizarea apei potabile vineri, 28 ianuarie, pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui segment de aproximativ 20 de metri din conducta de alimentare cu apă din orașul Hârșova. Drept urmare, în […]
Primăria Ovidiu se află pe locul trei în județul Constanța în ceea ce privește gradul de absorție a fondurilor europene si guvernamentale. Printre proiectele în curs de implementare dar și cele deja finalizate, se află: […]
Consiliul Local Medgidia a fost convocat pe data de 30 iunie, de la ora 16.30, într-o ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află 21 de proiecte de hotărâre. Acestea sunt: Proiect de hotărâre nr. […]
Be the first to comment